De ce un depozit cu 6% poate însemna o pierdere într-un an cu inflație de 10%?

Încearcă să urci pe o scară rulantă care coboară. Faci pași, simți efortul în picioare, doar că mecanismul te trage în jos ceva mai repede decât reușești tu să urci. Un depozit cu 6% într-un an cu inflație de 10% funcționează la fel, și tocmai senzația de progres e partea lui cea mai înșelătoare.

Un depozit cu 6% pierde pentru că dobânda îți mărește numărul de lei, iar inflația de 10% micșorează ce poți cumpăra cu fiecare leu. După impozitul de 10% pe dobândă rămân 5,4%. Împărțind 1,054 la 1,10 obții o scădere a puterii de cumpărare de circa 4,2%. La 10.000 de lei, pierderea reală trece de 400 de lei.

Ce se întâmplă cu 10.000 de lei ținuți un an la 6%

Cei 10.000 de lei devin 10.540 de lei la scadență, după impozit, în timp ce un coș de cumpărături care costa 10.000 de lei la deschiderea depozitului ajunge să coste 11.000 de lei. Îți lipsesc, așadar, 460 de lei ca să cumperi exact ce puteai cumpăra cu un an în urmă. Asta e pierderea spusă în limbajul raftului, nu în cel al băncii.

Dacă întorci calculul și exprimi suma de la scadență în lei de la începutul perioadei, obții în jur de 9.582 de lei. Ai pornit, cu alte cuvinte, cu o putere de cumpărare de 10.000 și ai încheiat anul cu una de 9.582, deși extrasul arată un plus de 540 de lei. Ambele cifre sunt adevărate în același timp, doar că măsoară lucruri diferite.

Pare un joc de cuvinte, dar nu e. Leul de la scadență nu mai e leul pe care l-ai depus, ci unul mai slab. A aduna lei tari cu lei slabi seamănă cu a aduna centimetri cu inci și a te mira apoi că planul casei nu se potrivește pe teren.

Impozitul pe dobândă, pasul pe care mulți îl sar

Dobânda de 6% din ofertă e una brută. Potrivit Codului fiscal (Legea nr. 227/2015, articolul 97), veniturile din dobânzile la depozitele la termen se impozitează cu 10%, cu impozitul reținut direct de bancă în momentul în care înregistrează dobânda în cont. Din cei 600 de lei de dobândă rămân, prin urmare, 540, iar randamentul pe care îl compari cu inflația coboară de la 6% la 5,4%.

Diferența pare mică și, luată separat, chiar este. Numai că într-un an cu inflație mare te aflai oricum sub linia de plutire, și impozitul te mai împinge puțin în jos. Multe socoteli făcute pe colțul unei foi îl sar cu totul, pentru că scad direct 10 din 6 și trec mai departe.

De ce procentele se împart, nu se scad

Varianta rapidă, 6 minus 10, dă o pierdere de 4% și, pentru o discuție la cafea, ajunge. Calculul corect folosește împărțirea, adică 1,054 la 1,10, din care scazi 1 și obții minus 4,18%. Fără impozit, 1,06 împărțit la 1,10 ar fi dat minus 3,64%, deci scăderea simplă greșește când într-o parte, când în cealaltă, după ce anume uiți să pui în calcul.

Relația e cunoscută drept ecuația lui Fisher, după economistul american Irving Fisher. Împărțirea e necesară pentru că inflația mușcă din tot ce primești la scadență, inclusiv din cei 540 de lei de dobândă, plătiți și ei în bani mai slabi. Când inflația e mică, diferența dintre cele două metode e neglijabilă, iar când trece de zece procente începe să se vadă.

De ce extrasul de cont arată câștig, iar coșul de cumpărături arată pierdere

Extrasul de cont măsoară banii în lei nominali, adică numără unitățile monetare, în timp ce coșul de cumpărături măsoară ce poți face cu ele. Banca îți datorează lei, nu pâine sau ore de manoperă, fiindcă exclusiv în această unitate e scris contractul de depozit. Între cele două măsurători se deschide o prăpastie pe care nu ți-o arată nimeni pe hârtie.

Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), instituția care despăgubește deponenții dacă o bancă intră în faliment, garantează depozitele până la 100.000 de euro per deponent, la fiecare bancă. E o protecție serioasă, dar protejează tot leii, adică suma nominală. Puterea de cumpărare a unui depozit obișnuit nu o garantează nimeni. Asta ține de felul în care e construit sistemul, nu de vreo scăpare a lui.

Iluzia banilor, o capcană descrisă acum aproape un secol

În 1928, Irving Fisher a publicat o carte scurtă intitulată The Money Illusion, despre obiceiul oamenilor de a judeca banii după cifra nominală. Observația lui era că ne raportăm la monedă ca la o unitate fixă, asemenea metrului sau kilogramului, deși valoarea ei se mișcă permanent. Aproape o sută de ani mai târziu, ideea rămâne incomod de actuală.

Recunosc că și eu am căzut în capcana asta de mai multe ori. E o plăcere aproape fizică să vezi la scadență o sumă mai mare decât cea depusă, iar mintea noastră nu are niciun reflex care să împartă automat cifra la indicele prețurilor. Tocmai de aceea o dobândă reală negativă nu doare pe moment. Doare mai târziu, când cumperi ceva mare și constați că banii nu mai ajung.

De ce băncile nu plătesc la depozite cât inflația

Băncile își stabilesc dobânzile la depozite după costul banilor pe piața monetară, care depinde de dobânda de politică monetară a băncii centrale, nu după inflația din luna curentă. Potrivit Băncii Naționale a României (BNR), rata dobânzii de politică monetară a rămas la 6,50% pe an din august 2024 și a fost menținută și la ședința din 10 august 2026, cu facilitatea de depozit la 5,50% și cea de creditare la 7,50%. Aceste repere trasează, în linii mari, culoarul în care se mișcă și ofertele pentru populație.

Gândește-te la bancă drept un intermediar care cumpără bani de la tine și îi revinde altora. Dacă ar plăti 10% pe depozite, într-o piață în care surplusul de lichiditate se poate plasa la banca centrală cu 5,50%, ar lucra în pierdere cu fiecare leu pe care nu reușește să îl dea cu împrumut la o dobândă și mai mare. Așa că oferta de depozit rămâne legată de piața monetară, oricât ar urca prețurile la raft.

Cine câștigă când dobânda rămâne sub inflație

Dobânda reală negativă funcționează ca un transfer discret de la cel care economisește către cel care datorează. Pierde deponentul, care în fond a împrumutat bani băncii. Câștigă cei care au datorii cu dobândă fixă, inclusiv statul, a cărui datorie veche se topește încet în termeni reali.

Nu e nicio conspirație la mijloc. E mecanica obișnuită a oricărei perioade în care prețurile cresc mai repede decât dobânzile. Ce poți controla e cât de conștient ești că stai pe partea care plătește.

De ce banca centrală nu urcă dobânda până la nivelul inflației

O parte importantă din saltul prețurilor din 2025 a venit din decizii administrative, adică eliminarea plafonării prețului la energie din iulie 2025 și majorarea cotei standard a taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 19% la 21% din august 2025. Un astfel de șoc intră o singură dată în prețuri și iese din rata anuală după douăsprezece luni, când baza de comparație se mută. O dobândă urcată la 10% ca să îl combată ar fi răcit, foarte probabil, economia mult peste necesar, pentru un efect care avea oricum termen de expirare.

Datele din 2026 confirmă tiparul. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), rata anuală a inflației a fost de 10,4% în iunie 2026, a coborât la 8,2% în iulie și la 6,2% în august, pe măsură ce scumpirile din vara trecută au ieșit din calcul. Pentru deponent, asta înseamnă că perioada în care și-a ținut banii la bancă cântărește foarte mult.

Ce inflație pui în calcul, cea de la deschidere sau cea trăită până la scadență

Pentru un depozit pe un an contează inflația acumulată între ziua în care ai depus banii și ziua scadenței, nu cifra auzită la știri în momentul semnării. Rata anuală publicată de INS pentru luna scadenței acoperă aproape exact acest interval, fiindcă pune față în față prețurile din acea lună cu cele din aceeași lună a anului anterior. Media pe 12 luni, raportată de INS la 9,5% în august 2026, compară prețurile medii ale ultimului an cu cele ale anului dinainte, deci răspunde la o altă întrebare.

Diferența dintre ferestre s-a văzut limpede în ultimii doi ani. Cine a deschis un depozit pe 12 luni în iunie 2025, la o dobândă ipotetică de 6%, a trăit până la scadență o inflație de 10,4%, adică scenariul din titlu, cu o pierdere reală de circa 4,5%. Cine a semnat același contract în august 2025 a prins o inflație de 6,2%, iar pierderea reală s-a redus la aproximativ 0,75%, deși dobânda și impozitul au fost identice.

Lecția e incomodă pentru cine caută reguli simple. Aceeași dobândă de 6% poate însemna o pierdere serioasă sau una aproape neglijabilă, în funcție de luna în care ai semnat, și nu ai de unde ști dinainte în care dintre cele două situații vei ajunge.

Inflația ta personală poate fi mai mare decât cea din comunicat

Indicele oficial folosește ponderile unei gospodării medii, însă gospodăria medie nu există în realitate. Potrivit INS, în august 2026 serviciile erau cu 11,28% mai scumpe decât cu un an înainte, iar alimentele doar cu 2,62%. Cine plătește chirie și cheltuie mult pe servicii trăiește o inflație vizibil mai mare decât 6,2%, pe când cine își duce aproape tot bugetul la supermarket o trăiește mai mică.

AfacereaZilei.ro, publicație online de business și economie din România, a scris de altfel despre felul în care doi oameni cu venituri apropiate ajung să trăiască inflații foarte diferite. Pentru depozitul tău, asta înseamnă că poți pierde mai mult sau mai puțin decât arată media. Un randament net de 5,4% poate fi aproape neutru pentru cineva care cheltuie mult pe mâncare într-un an în care alimentele s-au scumpit puțin și clar negativ, în același an, pentru un chiriaș dintr-un oraș mare.

Cum arată pierderea la diferite niveluri de inflație

Cu o dobândă de 6% și un impozit de 10%, depozitul aduce câștig real doar dacă inflația din perioada lui rămâne sub 5,4%. Peste acest prag, fiecare punct de inflație în plus adaugă o pierdere de aproape un punct. Tabelul pornește de la aceiași 10.000 de lei și de la aceeași sumă netă la scadență, 10.540 de lei.

Rândul cu 6% e cel mai instructiv. Dobânda și inflația sunt egale pe hârtie, dar impozitul face diferența, așa că depozitul tot pierde, puțin, dar pierde. Pentru a acoperi integral o inflație de 10% după impozit, dobânda brută ar trebui să ajungă la aproximativ 11,1%, un nivel greu de găsit în ofertele obișnuite pentru populație cât timp dobânda de politică monetară stă la 6,50%.

Al doilea an, când pierderea se așază peste pierdere

Dacă inflația de 10% ține doi ani la rând și depozitul se reînnoiește tot la 6%, pierderea din primul an rămâne pe loc și a doua se adaugă peste ea. După doi ani ai 11.109 lei net, în timp ce coșul de 10.000 de lei a ajuns să coste 12.100 de lei. Puterea de cumpărare a coborât la circa 9.181 de lei, o pierdere reală de peste 8%.

Pentru orizonturi mai lungi folosesc des o regulă practică, regula lui 72. Împarți 72 la procentul anual și afli, cu aproximație, în câți ani se dublează o sumă sau, în cazul nostru, în câți ani i se înjumătățește puterea de cumpărare. La o pierdere reală de 4,2% pe an ies cam 17 ani, ceea ce sună îndepărtat până îți dai seama că e cam distanța dintre nașterea unui copil și majoratul lui.

Din fericire, inflațiile de 10% rareori stau pe loc atâta vreme. Calculul are rolul unei lupe și arată ce se întâmplă când lași banii pe pilot automat într-o perioadă proastă.

Prelungirea automată și lichidarea înainte de termen

Multe depozite se reînnoiesc automat la scadență, de regulă la dobânda pe care banca o practică în ziua respectivă, nu la cea din contractul inițial. În anii în care dobânzile coboară, prelungirea automată te poate lăsa cu un randament mai mic tocmai când inflația încă nu s-a domolit. O privire pe condițiile contractului o dată pe an durează cinci minute și poate schimba cifrele destul de mult.

Lichidarea înainte de termen e cealaltă capcană. De obicei, dacă spargi depozitul, renunți la dobânda promisă și primești pentru perioada scursă dobânda la vedere, adesea foarte aproape de zero. Un depozit cu 6% desființat în luna a zecea poate ajunge astfel mai prost decât un cont de economii modest, cu o pierdere reală apropiată de inflația întreagă a perioadei.

Banii care așteaptă o investiție amânată

O bună parte din banii ținuți la depozit în anii cu inflație mare nu sunt economii pe termen lung, ci bani care așteaptă o decizie, cum ar fi o renovare sau avansul pentru o locuință. Oamenii îi parchează acolo pentru că prețurile par prea mari acum și speră la un moment mai bun. Problema e că depozitul pierde chiar în perioada de așteptare, iar prețul lucrului pentru care strângi poate urca mai repede decât media.

Calculul se complică într-un fel pe care statisticile generale nu îl prind. Dacă strângi pentru o renovare, inflația care te privește e cea a materialelor și a manoperei, nu cea a coșului INS. Serviciile, de pildă, au crescut în ultimul an mult peste medie. Un depozit care pierde 4% față de indicele general poate pierde considerabil mai mult față de devizul pe care îl vei plăti peste un an.

Firmele trec prin aceeași dilemă, la altă scară. Când nu știi cât va costa materia primă peste câteva luni, extinderea sau angajările se mută în calendarul de anul viitor, iar lichiditățile stau între timp în depozite. Materialul de pe AfacereaZilei.ro despre investițiile amânate din cauza inflației leagă aceste amânări de orizonturile scurte în care ajunge să gândească o economie întreagă, cu un cost care se vede abia după câțiva ani, în productivitate.

Nu spun că amânarea e greșită, uneori e cea mai înțeleaptă decizie posibilă. Dacă prețul renovării crește cu 10% pe an, în timp ce banii tăi cresc cu 5,4%, fiecare lună de așteptare are însă un cost. Costul ăsta ar trebui pus explicit în balanță cu riscul de a cumpăra chiar la vârful prețurilor.

De ce depozitul rămâne totuși mai bun decât contul curent

Chiar cu o pierdere reală de 4,2%, un depozit cu 6% pierde de peste două ori mai puțin decât banii ținuți fără dobândă. La 10.000 de lei și o inflație de 10%, contul curent te lasă cu o putere de cumpărare de circa 9.091 de lei, iar depozitul cu 9.582. Diferența de aproape 500 de lei vine dintr-o singură semnătură pe un contract.

De aceea nu îmi place tonul apocaliptic cu care se vorbește uneori despre depozite în anii cu inflație. Un depozit nu e un instrument de îmbogățire, e o formă de a păstra bani lichizi cu pierderi limitate. Pentru fondul de urgență rămâne o alegere foarte rezonabilă. Nimeni nu ar trebui să își țină banii de rezervă în active care pot scădea cu 20% exact în luna în care i se strică mașina.

Ce se schimbă e așteptarea. Dacă știi dinainte că, într-un an ca acesta, depozitul doar încetinește erodarea, nu mai iei decizii pe baza senzației de câștig de la scadență și poți compara liniștit cu alte plasamente, cu riscurile lor cu tot. Nimic de aici nu ține loc de recomandare de plasament, e doar o metodă de a citi corect cifrele.

Ce se schimbă când inflația coboară sub dobândă

Când inflația coboară sub randamentul net al depozitului, adică sub 5,4% în exemplul nostru, dobânda reală devine pozitivă și depozitul începe din nou să crească puterea de cumpărare. BNR a revizuit în august 2026 prognoza de inflație pentru finalul anului la 6,1% și estimează 3,4% la finalul lui 2027. Dacă scenariul se confirmă, pragul de 5,4% ar urma să fie trecut undeva pe parcursul anului viitor.

Numai că dobânzile la depozite nu stau pe loc până atunci. Ele urmează, cu o oarecare întârziere, dobânda de politică monetară, iar o bancă centrală care vede inflația coborând are motive să o reducă. Fereastra în care inflația a scăzut deja, dar dobânzile la depozite încă nu, e de obicei scurtă, și tocmai atunci depozitul clasic lucrează cel mai vizibil în favoarea ta.

Mă întorc la scara rulantă de la început. Anul acesta coboară mai încet decât în vara trecută, iar prognozele spun că va încetini în continuare, poate până în punctul în care, pentru o vreme, pașii tăi vor conta din nou. Până atunci, cel mai util obicei e să împarți suma de la scadență la indicele prețurilor înainte să te bucuri de ea, pentru că abia cifra care rezultă îți spune cât de sus ai urcat de fapt.

Întrebări frecvente

Ce înseamnă o dobândă reală negativă?

O dobândă reală negativă apare atunci când randamentul net al unui plasament este mai mic decât inflația din aceeași perioadă. Suma din cont crește în lei, dar cumpără mai puțin decât la început. La un depozit cu 6% brut și o inflație de 10%, dobânda reală este de aproximativ minus 4,2% pe an.

Un depozit în euro mă ferește de inflația din România?

Parțial, și numai dacă îți cheltuiești banii în euro. Pentru cine cheltuie în lei, randamentul real al unui depozit în euro depinde de dobânda în euro, de regulă mult mai mică decât cea în lei, și de evoluția cursului de schimb în perioada respectivă. Dacă leul rămâne stabil față de euro, depozitul în euro suportă aceeași inflație românească, însă cu o dobândă mai mică.

Contează dacă dobânda se capitalizează lunar?

Contează, dar puțin. O dobândă de 6% capitalizată lunar, după impozit, aduce un randament efectiv de circa 5,54% pe an în loc de 5,4%. La o inflație de 10%, pierderea reală coboară de la 4,18% la aproximativ 4,06%. Capitalizarea ajută pe termen lung, însă nu poate acoperi singură un decalaj de patru puncte între dobândă și inflație.

Sunt depozitele pe trei luni mai potrivite decât cele pe un an când inflația e mare?

Un depozit scurt îți permite să prinzi mai repede o ofertă mai bună dacă băncile își cresc dobânzile, dar te expune și reducerilor atunci când acestea coboară. Dobânzile pe termen scurt nu sunt în mod sistematic mai mari decât cele pe un an, așa că avantajul ține mai ales de flexibilitate. Calculul rămâne același, compari dobânda netă din perioada respectivă cu inflația din aceleași luni.

Datorez CASS pentru dobânzile de la depozit?

Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) se datorează dacă veniturile tale extrasalariale cumulate, inclusiv dobânzile, depășesc pragul de șase salarii minime brute pe an. La calculul pragului intră dobânzile nete, după impozitul reținut de bancă, iar contribuția se declară prin Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. Pentru sumele obișnuite ale unei familii, dobânzile singure ating rar acest prag.

Titlurile de stat au aceeași problemă?

Logica e identică, pentru că și titlurile de stat Tezaur și Fidelis, emise de Ministerul Finanțelor, plătesc o dobândă fixă, stabilită la emisiune. Randamentul real se calculează la fel, prin împărțirea randamentului net la inflația din perioada deținerii. Regimul fiscal diferă de la un instrument la altul, așa că verifică prospectul emisiunii înainte să compari cifrele cu cele ale unui depozit.

Cum aflu inflația exactă pentru perioada depozitului meu?

INS publică lunar indicii prețurilor de consum (IPC). Pentru un depozit pe 12 luni, rata anuală din luna scadenței acoperă aproape în întregime intervalul care te interesează. Pentru depozitele pe trei sau șase luni, împarți indicele din luna scadenței la cel din luna deschiderii, ambii raportați la aceeași bază, și scazi 1. Rezultatul îl compari cu dobânda netă primită pe aceeași perioadă, nu cu dobânda anuală afișată în ofertă.

Are sens să închid depozitul și să cumpăr acum, înainte de noi scumpiri?

Numai dacă oricum urma să cumperi lucrul respectiv și ai calculat ce pierzi prin lichidarea înainte de termen. Cumpărăturile făcute de frica scumpirilor, fără o nevoie reală, transformă o pierdere de 4% pe an într-una de sută la sută pentru obiectul de care nu aveai nevoie. În perioadele cu inflație mare, calmul e un avantaj financiar concret.

Pot pierde bani și nominal la un depozit bancar?

În condiții normale nu, pentru că la scadență primești suma depusă plus dobânda netă. Suma nominală poate scădea doar dacă plătești comisioane mai mari decât dobânda sau, în situații foarte rare, dacă banca intră în faliment și ai depus peste plafonul de 100.000 de euro garantat de FGDB. Pierderea din exemplul cu 6% și 10% e una de putere de cumpărare, invizibilă pe extras.