Mitologia populară te învață că usturoiul, crucea și țărușul țin monștrii la distanță. În romanul lui Bradu Mihai Dan, regulile se răstoarnă cu un zâmbet.
O tigaie, da, o tigaie din bucătărie, devine pentru câteva clipe instrumentul care îl clatină pe Dracula și schimbă ritmul unei lupte ce părea imposibil de câștigat. Nu pentru că metalul ar fi vrăjit din fabricație, ci pentru că în lumea asta obiectele răspund dorinței și curajului celui care le mânuiește. Intenția aprinde fitilul, iar improvizația face restul.
Eroii nu pornesc la drum cu o vitrină de arme nobile. Își fac cartierul general într-o fabrică părăsită de lângă Cluj, loc despre care se șoptește că ar ascunde o groapă fără fund.
Groapa există, doar că nu se termină în neant, ci într-o încăpere luminată rece, cu provizii, vitrine și hărți, ca un post de control uitat de lume. Acolo, obiectele își schimbă aparența când sunt atinse de persoana potrivită, ca și cum realitatea ar negocia cu identitatea. O sabie se poate preface în creion, un coif de viking devine o șapcă. Pare un joc, dar jocul are reguli serioase: cine ești contează mai mult decât ce ții în mână.
De la fabrica de beton la arenă: când decorul îți pune mintea la încercare
Povestea accelerează repede. Sunt paznici tăcuți, un polițist care se poartă ca un gardian corect atunci când trebuie, un aliat cu trecut felin și prieteni care învață pe repede înainte să aibă încredere unul în altul.
Când intră în scenă Dracula, nu vine singur și nici nepregătit. Se mișcă într-o geometrie a lui, cu artefacte care întorc acele ceasului și o arenă aleasă parcă anume pentru orgoliul unui nemuritor. Arcuri care lumineză, lame care par să nu-l atingă, planuri calculate până la ultimul pas, toate se lovesc de invulnerabilitatea lui.
Acolo, în câteva secunde care par mai lungi decât o oră, se întâmplă lucrul la care nu se gândise nimeni. Dan, din tribună, prinde curajul acela simplu, care nu face zgomot, și sare cât trebuie.
Nu cu o spadă strălucitoare, nu cu un talisman rar, ci cu o tigaie prinsă ferm. Lovitura cade fix pe creștetul vampirului. Dracula se clatină, își pierde echilibrul, cade. Atât. Un gest curat, fără teatrul eroic cu care ne-au obișnuit poveștile cu vampiri. Și, totuși, suficient cât să schimbe tot.
De ce o tigaie și nu o sabie?
Dacă ar fi fost vorba doar despre metal, n-ar fi contat forma. Aici însă, forma tocmai asta face: păcălește. O sabie e de așteptat. O tigaie e complet neașteptată. În universul acesta, surpriza e o putere în sine, mai ales când se cuplează cu o dorință rostită la timp.
Dan își încarcă tigaia prin voință, iar obiectul, pentru o clipă, devine mai mult decât un ustensil. Între cel care acționează și ceea ce ține în mână se creează un acord. O fereastră de timp în care imposibilul se lasă atins. E scurtă, dar destul cât să dobori un colos care nu crede că poate fi atins.
Ce îmi place aici este demitizarea eroismului. Nu arată grandios. Nu defilează. Are o șapcă trasă pe ochi și un obiect banal cules la fugă. E un fel de a spune că esențialul nu stă în decor, ci în alegere. Am simțit scena asta aproape fizic, ca atunci când, copil fiind, lovești cu palmele o minge și n-ai cum să explici de ce, dar aterizează perfect în poartă. O întâmplare mică, decisivă.
Prietenia, instinctul și artefactele care te pun la încercare
Cartea nu e doar despre o lovitură nimerită. E despre felul în care personajele învață să lucreze împreună într-un spațiu care le testează fiecare reflex. Feline cu ochi negri, brățări care deschid portaluri, arcuri ce nu ratează ținta, mici coduri care se dezleagă doar când cineva riscă, toate creează senzația unei lumi cu reguli elastice.
Regulile pot fi învățate, uneori încălcate, dar niciodată ignorate. Și mai e ceva: geografia asta urbană, la marginea Clujului, nu lasă senzația unui castel gotic dintr-un decor de film.
E beton, e praf, sunt scaune răsturnate și o masă de ședințe, e o groapă din care bănuții par că dispar fără ecou. Fantasticul intră pe ușă fără să-și anunțe venirea cu surle, iar realul îi ține locul de parcare.
Mi-a plăcut felul în care autorul le dă personajelor pauze scurte de respirat, în care glumele apar cât să destindă, fără să fure tensiunea. E un echilibru fragil între pericol și joacă. Acolo se simte și miza. Dacă nu-ți pasă de oameni, magia rămâne truc. Dacă îți pasă, fiecare alegere are greutate.
Secvența care rămâne în minte mult după ce ai închis cartea
Imaginea lui Dan cu tigaia e genul de detaliu care circulă între prieteni. Îți vine să o povestești la o cafea, cu tonul acela ușor neîncrezător: să vezi cum l-a pus în genunchi pe Dracula cu o tigaie.
Te trezești că zâmbești și, fără să vrei, te gândești la câte situații din viața reală se rezolvă așa, printr-o decizie rapidă și un instrument modest, la îndemână. Uneori nu ai timp pentru planuri perfecte. Ai timp doar pentru un pas în față și o lovitură curată.
Romanul reușește să păstreze ritmul, să nu alunece în solemnitate. Are asta rară, o combinație între copilăria în care te jucai de-a exploratorii prin clădiri abandonate și senzația adultă că miza e reală.
Nu e un basm care te adoarme, ci un tip de fantezie care te trezește, fiindcă îți amintește că inteligența, umorul și loialitatea pot face praf pretențiile unui rău care se crede invincibil.
De ce merită citită acum?
E genul de carte pe care o devorezi într-un weekend sau o iei cu tine în tren și uiți de stații.
Te prinde cu dialoguri sprintene, cu scene bine ritmate și cu un simț al locului foarte concret. Nu inventează de dragul spectacolului, ci folosește spectaculosul ca să scoată la lumină firea personajelor. Și, da, vine cu acea satisfacție pură pe care o ai când lumea mare a speriatului e pusă pe pauză de o decizie mică, dar făcută la timp.
Dacă ești curios, o poți găsi online. Frumusețea este că poți avea cartea în câteva clipe, iar apoi nu mai rămâne decât să-ți faci un ceai și să vezi cum se leagă lucrurile. Vei ajunge inevitabil la scena din arenă și, mai devreme sau mai târziu, o să-ți placă ideea că uneori improvizația bate protocolul. Acolo, între o șapcă, un creion și o tigaie, îți dai seama că magia nu e doar lumină care clipocește, ci o treabă foarte practică.
Ca să păstrez și partea utilă, las aici exact ce trebuie, pus simplu, fără artificii: „Drumul catre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan este disponibilă pentru comenzi online, iar cartea poate fi achiziționată de pe Carturesti.ro și Libris.ro. Linkul de mai sus te duce direct la pagina de pe Carturesti.ro, iar pe Libris.ro o găsești la o căutare rapidă după titlu și autor.
O notă personală, cât să rămână gustul poveștii
Mi-am dat seama, citind, că tocmai lucrurile simple îmi rămân în minte. Un pas făcut la timp. O decizie cu bătaie lungă luată într-o secundă. Un obiect banal pus la treabă cu toată încrederea din lume.
Am revăzut prieteniile la lucru, micul cod de onoare dintre adolescenți, felul în care un oraș real, cu străzile lui, se combină cu un univers care are camere secrete și lifturi nevăzute.
Și, peste toate, imaginea aceea neașteptată: Dracula, pentru o clipă, fără putere, pentru că cineva a avut inspirația să folosească exact ce avea la îndemână.
Romanul „Drumul către o altă dimensiune” semnat de Bradu Mihai Dan a apărut la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, în 2024, cu ISBN 978-630-311-221-3.
Cartea poate fi comandată online pe Carturesti.ro și Libris.ro; același titlu se regăsește și prin căutare după numele autorului. E un fantasy urban cu ritm alert și o estetică prietenoasă, ancorat la marginea Clujului și presărat cu artefacte care testează curajul, prietenia și umorul celor care le folosesc.
